duminică, 14 martie 2010

A fost sau nu a fost

După ce ieri mi-am pus în cap toată lumea, astăzi m-am hotărât să adaug şi ceva cenuşă. Trebuie să mă pocăiesc, să devin mai bun, aşa că voi începe cu nişte scuze. Astăzi mă voi concentra asupra televiziunii, mâna mea dreaptă, etern prezentă şi uruind în preajmă mea.
După ce s-a întâmplat în Georgia ( un post TV le-a spus ceatenilor că Rusia tocmai invadase ţara, preşedintele fusese ucis iar liderul opoziţiei a preluat puterea), am început să privesc altfel televiziunea mioritică, aşa că am încropit ceva scuze pe care (mi) le cer următoarelor personaje pe care le-am desconsiderat :
- domnului Dan, pentru că mi-am dat seama prea târziu că este un simplu afacerist
- domnilor Cornel şi Romica, pentru că dau speranţe românilor
- domnului Mihai B, pentru că nu l-am pupat, iubit şi respectat suficient după ce a plecat de la Prima
- domnului Dan mai negru, pentru că nu am văzut nimic în spatele vocii lui
- domnilor scenarişti de la "Iubiri interzise" , "Fata lui Tata", "Test de fidelitate" şi altele, pentru că nu le-am apreciat pe deplin originalitatea
- doamnelor dive Andreea şi Mihaela, pentru că au dat de lucru multor jurnalişti
- domnului State de România, pentru că a integrat minorităţile atât de bine, încât au devenit majoritare
- doamnei Andreea E, pentru că îşi plăteşte impozit pe salariu
- domnului Mircea B, pentru că l-am copiat cu neruşinare
- domnilor de la Eurovision, pentru că mereu ne potolesc pofta de scandal
- domnilor Mihai M şi Mihai G, pentru că fiecare a fost imparţial în felul lui
- doamnei Monica C, pentru că a făcut ca cacofonia să fie acceptată
- domnului Stelian T, pentru că acum pot să încep să vorbesc şi atunci când nu am habar ce voi spune
- domnilor cu fotbalul, pentru că m-au învăţat să îmi pun toate frustrările într-un offsaid sau penalti neacordat
- domnilor Dani şi Răzvan, pentru că mă zgârie pe creier şi mă fac să mă tezesc
- domnilor Cătă şi Mădă, pentru că fac dupamiezele mai line
- domnului Miki A , pentru ca m-a invatat ca pot spune c m-am intalnit cu oricine
- tuturor celor pe care i-am uita şi, implicit, i-am desconsiderat şi mai mult
Acum , îmi cer scuze şi vouă. Mă duc să caut un pun post românesc, poate se mai întâmplă vreo revoluţie şi pe la noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentezi ?