luni, 23 februarie 2009

Mariane, poporul te vrea mort !

0 pareri
În ultimele săptămâni, toată ţara a vorbit numai de Marian Cozma; fie că mergeam la magazin să-mi iau fistic sau învârteam rotiţa la radio, nu puteam să scap. N-am intrat în subiect, am stat cât de departe am putut de subiect.
Bine, a murit Pasarila, unul din cei mai buni handbalişti români. Înjunghiat de cine şi cum chiar nu sunt interesat să aflu. Cu ocazia asta ne-am găsit şi noi (poporul...noţiune vagă) un martir dar şi un subiect pe care dacă îl discutăm parcă aveam alt aer, evadăm din tabloidul cotidian şi cuvintele aveau altă greutate. În acele momente cam tot norodul a început să-i aducă osanale şi să-l jelească în atâtea feluri încât au reuşit să manelizeze până şi un deces. Bine mă... păi acum o lună a fost campionatul mondial de handbal...la care am participat pentru prima oară după multă vreme(deşi am fost de 4 ori campioni mondiali)... Păi atunci ce aţi tăcut?! V-aţi uitat la vreun meci sau cunoşteaţi vreun jucător ?!
Pe de altă parte am văzut că gaborii maghiari au reuşit să-i prindă pe ucigaşi mult mai repede decât au reuşit ai noştrii să-l inventeze pe Gorbunov. Poate că nu ar fi stricat să fi fost prinşi de mafioţii sârbi mai întâi... se rezolvă încurcătură mai repede şi poate noi ne-am fi simţit mai răzbunaţi în minţile noastre primitive.

sâmbătă, 21 februarie 2009

Fara Zahar - Dunitru

0 pareri
Băieţii au scos un clip nou, numa bun pentru ce cântă ei. Melodia e de pe ultimul album (Neamul lui Penes Curcanul)... sună bine dar mai erau şi alte bunătăţi pe acolo însă se pare că nu-s foarte comerciale... mai bine să rămână decât pentru cunoscători.

miercuri, 18 februarie 2009

Manele la MTV

1 pareri
Astă dupamiaza butonam în neştire la televizor când am ajuns pe la posturile de muzică , undeva după locul 60. Trec peste Taraf1, Taraf-Info, Taraf-Hits, Taraf-Base ....Etno... şi când credeam că am scăpat... Poc !! M-a izbit drept în ciocănele şi nicovale o altă manea mioritică. Mă uit eu bine la siglă postului şi văd o pată roz ; îmi şterg odată ochelarii , îi pun la loc pe nas şi văd că tot rozul ăla parcă se aşeza într-o formă de M ...MTV ?!... neah , nu se poate. Iau telecomandă scăpată pe jos şi dau pe 9, unde eram încrezător că voi găsi alt post şi altă melodie. N-a fost să fie.
Am văzut aceeaşi chestie: o melodie orientală cu influentze balcanice (că să zic asemenea deontologului). Cântătorii erau cei 2 de la Clejani (tipa ţâţoasa şi soţul sub papuc) iar de parcă nu ar fi fost de ajuns, au adus-o şi pe faţă lor, Marguerita. WOW...tare. Ştiu că părinţii pitipoancei afirmau că ei sunt cu muzică lăutărească, nu manele iar progenitura lor probabil a vrut să se lanseze cu o melodie pop-rock dar de data asta rezultatul a fost o manea pe cinste. Credeam că cei de la MTV s-au lecuit de chestii dinastea după ce au dat pe post şi ultima melodie a Zâmbitorului , dar ce să faci când eşti în ograda lui Sârbu, trebuie să joci cum zice el.
Bravo băieţi ! Hai că în curând mă lecuiesc şi de voi... cred că încep să mă uit la bile pe Eurosport

vineri, 6 februarie 2009

Qatar: Boonen castiga , Cavendish impresioneaza

0 pareri

Anul acesta, fiind lipsiţi de fascinantă Cupă a Africii , Eurosport ne-a răsfăţat cu primul tur transmis live în acest an. Răsfăţat e mult spus... singurul lucru bun a fost că am reauzuit sunetul de elice al elicopterului şi am revăzut plutonul pentru prima oară în ultimele 3-4 luni. Comentatorii (un Jean şi cineva de prin Turul României) au reuşit să fie mai plictisitori decât peisajul din deşert iar replicile lor bune au avut o densitate proporţională cu cea a locuitorilor de prin zonă. În lipsa vreunui Radu(Banciu sau Naum) sau măcar a lui Manolo, nu am prea avut ce să vedem.
Turul a fost dominat de rutierii englezi : Bradley Wiggins a câştigat prologul(un contratimp pe echipe) Roger Hammond a câştigat etapă a doua cu o evadare în ultimii kilometrii iar Mark Cavendish a câştigat 2 etape la sprint masiv. Totuşi, câştigătorul final a fost belgianul Tom Boonen, acesta câştigând o etapă la sprint, atunci când Cavendish a spart şi a sosit întârziat. Echipă care s-a remarcat a fost Cervelo (fostă CSC) , ea fiind mereu prin frunte cu un grup important de ciclişti.
Turul a fost însă marcat de moartea tânărului ciclist belgian Frederiek Nolf. Rutierul de 22 de ani a fost găsit mort în camera de hotel după cea de-a patra etapă. În memoria lui, următoarea etapă a turului a fost neutralizată.

duminică, 1 februarie 2009

Cu un pas inapoi

1 pareri
Sâmbăta seara am aflat cine ne va reprezenta la Eurovision 2009; este vorba de Elena Gheorghe , ex Mandinga , fata popii si preferata lui Ion Cristoiu. Bucureşteanca va cânta la Moscova piesa The Balkan Girls , o melodie scrisa special pentru acest concurs de către visătorul de serviciu , Laurenţiu Duta. Acesta din urma i-a suflat lui Costi Ionita biletele către Moscova. Totusi, favoritele publicului au fost fetele lui Costi , Blaxy Girls . Roakaritzele cu proteze au primit insa decât 6 puncte din partea juriului , terminând finala decât pe locul 3. Pe locul 2 s-a oprit megastarul Catalin , in creştere de forma fata de anul trecut dar nereusind sa iasa inca din carapace.

Tema aleasa pentru emisiune (fotbalul) a fost una kitschoasa. Andi Vilara si comentariile sale erau dintr-un alt peisaj iar glumele celor 3 prezentatori(Orlando , Escu si Popescu) probabil ca nu l-ar mai fi făcut nici pe Tutankamon sa rada. Singura care mai salva situaţia era Alina Sorescu …cel putin pentru masculii microbişti foarte infierbantati .Cat despre recitalul celor de la Biondo a fost un moment bun…dar decat pentru cei trei suedezi care ştiu sa cânte numai pe la noi prin tara( si neapărat Shine…Shine peste tot). Bravo lor… daca noi ii vrem …

In fine… cântecul ales pentru Moscova este unul special ,chiar perfect pentru Eurovision … pentru Eurovisionul de anii trecuţi insa( vezi Elena Paparizou). In Rusia , pentru prima oara, concurenţii vor fi notaţi si de un juriu. Asta înseamnă ca votul publicului (doritor de melodii ritmate, dansatoare cat mai dezbrăcate si care voteaza pentru toti vecinii) va avea aceeaşi importanta ca a juriului. Cine va alege juriul , pe ce criterii , si ce interese va avea acesta … asta va ramane subiect de dezbateri după 16 mai. Cert este ca atunci cand am gasit si noi o melodie perfecta pentru un format de concurs… s-a schimbat formatul. Asta e ! Sa speram ca fetele din Balcani vor şti cum sa petreacă si la Moscova.